Comisia de atestare
Comisia de acreditare
Comisiile de experţi
Dispoziţii, instrucţiuni
Acte normative
Nomenclator
Instituţii
Consilii
Seminare
Teze
Conducători de doctorat
Deţinători de grad
Doctoranzi
Postdoctoranzi
CNAA logo

 română | русский | english

CNAA / Teze / 2005 / iunie /

Instituţii şi mecanisme politico-juridice privind garantarea supremaţiei Constituţiei


Autor: Gheorghe Udrescu
Gradul:doctor în drept
Specialitatea: 12.00.02 - Drept public(cu specificarea: constituţional, administrativ, poliţienesc, militar, financiar, vamal, informaţional, ecologic); organizarea şi funcţionarea instituţiilor de drept
Anul:2005
Conducător ştiinţific: Victor Popa
doctor habilitat, profesor universitar, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova
Instituţia:

Statut

Teza a fost susţinută pe 20 iunie 2005 în CSS
şi aprobată de CNAA pe 22 septembrie 2005

Autoreferat

Adobe PDF document0.28 Mb / în română

Cuvinte Cheie

Constituţie, supremaţia Constituţiei, garanţii juridice ale supremaţiei Constituţiei,controlul constituţionalităţii legilor, organ special şi specializat, controlul politic, control parlamentar, controlul prin opinia publică, controlul judecătoresc, stat de drept, drepturi şi libertăţi fundamentale, societate civilă

Adnotare

În teza de doctorat se cercetează problemele principale legate de definirea conceptului instituţiilor şi mecanismelor politico-juridice privind garantarea supremaţiei Constituţiei. Autorul şi-a pus drept scop studierea conţinutului şi a naturii juridice a acestor instituţii şi mecanisme.

Problemele care au făcut obiectul cercetării noastre se referă la respectarea supremaţiei Constituţiei în Republica Moldova şi România, la rolul şi locul instituţiilor şi mecanismelor politicojuridice privind garantarea supremaţiei Constituţiei în ambele state, la raporturile dintre instituţiile politice în respectarea Constituţiei, la organizarea şi exercitarea controlului jurisdicţional, la contribuţia organelor de jurisdicţie constituţională la respectarea echilibrului constituţional, drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului etc.

În acest context, în teză a fost analizat controlul politic, controlul jurisdicţional şi controlul prin opinia publică ca mecanisme de asigurarea a supremaţiei Constituţiei. În scopul optimizării instituţiilor şi mecanismelor politico-juridice privind garantarea supremaţiei Constituţiei Republica Moldova şi a Constituţiei României, au fast propuse recomandări pentru modificarea şi completarea legilor fundamentale ale acestor state, precum şi a altor acte normative ce reglementează aceste instituţii.

Cuprins


CAPITOLUL I. Forţa juridică supremă a Constituţiei
  • I.1 Rolul dreptului în reglementarea şi asigurarea vieţii sociale
  • I.2. Funcţiile Constituţiei
  • I.3 Supremaţia Constituţiei
  • I.4 Garantarea supremaţiei Constituţiei

CAPITOLUL II. Controlul politic ca mecanism de garantare a supremaţiei Constituţiei
  • II.1. Şeful statului în calitate de garant al Constituţiei
  • II.2. Controlul parlamentar în mecanismul garanţiilor supremaţiei Constituţiei
  • II.3. Rolul Consiliului Legislativ în garantarea supremaţiei Constituţiei
  • II.4. Semnificaţia Guvernului în asigurarea protecţiei Constituţiei
  • II.5. Partidele politice. Rolul acestora în garantarea supremaţiei Constituţiei

CAPITOLUL III. Controlul jurisdicţional ca garanţie a supremaţiei Constituţiei
  • III.1. Importanţa controlului judecătoresc în asigurarea supremaţiei Constituţiei
  • III.2. Controlul de constituţionalitate efectuat prin intermediul unui organ special şi specializat

CAPITOLUL IV. Controlul constituţionalităţii prin opinia publică
  • IV.1. Dreptul fundamental al cetăţeanului la exprimarea opiniei
  • IV.2. Rolul mas-media în formarea şi exprimarea opiniei publice
  • IV.3. Dreptul fundamental la insurecţie în contextul asigurării supremaţiei Constituţiei
  • IV.4. Rolul societăţii civile în asigurarea supremaţiei Constituţiei